Crescatoria de idei

"Omul din noi". Suna bine ca si titlu pentru ceva, pentru o carte, un cantec, un ecou... Lasand la o parte insa eufonia sintagmei, am sentimentul ca avem de-a face mai degraba cu un fel de drama a uitarii.

Am avut sansa de a trai exclusiv trei ani de cautare de sens. Vreau sa spun cautare adevarata, nu ceea ce ne vand specialistii in marketing si anume o viata de bizoni derutati, alergand intre visul unei cariere stralucitoare, fantomele unei case cu etaj/garaj si... atat. The american dream ramane proiectia pe ipotenuza cuiva daca nu exista cineva care sa le traiasca pe toate astea: Eu. Si nu doar eu, ci Omul din mine, Omul din noi.

Mi-l imaginez pe Omul din noi ca fiind un copil, altfel cum poate sta IN NOI cu adevarat? Si nu, nu e schizofrenie, e insa conditia ne-depersonalizarii, a ne-golirii noastre benevole. Priveste in tine, cauta-l bine pentru ca e ce ai tu mai adevarat. E chiar... tu.

P.S. Ce vorbaret e pustiul asta, care tace... Nu-i asa ca e super poza? Nu e a mea, am imprumutat-o de pe http://www.flickr.com/photos/lazaro/2682032087/